Arta murală

Arta murală contribuie la îmbunătățirea spațiului urban artificial prin forme, culori și povești, schimbând atmosfera blocurilor gri și al arhitecturi deprimante.

Expresia artă murală provine din limba latină, unde cuvântul muralis înseamnă „aflat pe un zid” ori „destinat să stea pe perete”, conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române. Așadar, putem concluziona că arta murală face referire doar la acea artă produsă pe ziduri sau pereți. Astfel, relația dintre artă și mediul pe care se realizează aceasta devine o decorațiune murală. Aceasta din urmă este reprezentată prin întregul ansamblu de tehnici uzate precum cele ale frescei, al secco, sgraffito, mozaic și vitraliu.

Arta decorațiunilor murale se împarte în două categorii: una folosește tehnicile ce aparțin picturii murale, iar cea de-a doua folosește tehnici murale ambientale.

În cadrul primei categorii sunt utilizate metode picturale cu o abordare și viziune comună, prezentând caracteristici similare din punct de vedere tehnic și plastic: fresca, tempera pe zid, acrilicele și vitraliul.

Pictura murala este un domeniu plastic condiționat de suport, de instrumentele utilizate, de pigmenți, lianți și alte materiale aplicate. Metodele și obiectele de lucru aparțin picturii, aceste repere diferențiind tehnicile artistice murale.

Termenul de artă murală este unul cuprinzător, ce înglobează diverse tehnici picturale caracteristice. Aceasta este, în principal, o artă de sinteză ce îmbină artele frumoase cu viața socială.

Procedeele utilizate în cadrul categoriei ambientale sunt denumite de pictură, chiar dacă acestea pot fi considerate a fi doar picturale. Totuși, acestea nu pot fi denumite astfel, întrucât, potrivit definiției tehnicilor artistice, între cele doua categorii apar unele diferențe semnificative.

Tehnicile artistice ambientale constituie o grupă eterogenă, utilizează materiale și tehnologii diferite una față de cealaltă (și foarte diferite față de tehnicile de pictură murală). Totodată, efectul plastic final este specific fiecărei tehnici artistice în parte. Reprezentative pentru aceasta categorie sunt tehnicile mozaicului, sgraffito-ului și ale diferitelor forme realizate printr-o paletă largă de materiale.

Astfel, putem spune că termenul de artă murală este unul cuprinzător, ce înglobează diverse tehnici picturale caracteristice. Aceasta este, în principal, o artă de sinteză ce îmbină artele frumoase cu viața socială.

Arta murală contemporană cuprinde perioada de înflorire a artei moderne, de la primele decenii ale secolului XX, până în zilele noastre. În cadrul artei murale contemporane distingem două linii de direcție importante:

• continuitatea tradiționalului – aflat sub influența noilor concepții estetice;
• a doua orientare fiind direcționată spre valorificarea celor mai noi tehnologii ale comunicației vizuale.

Tendințele artei murale moderne vizează anumite aspecte formale, utilizând modalități noi în tehnici artistice precum: tehnicile spațiale murale ori variante compoziționale ale spațiului 2D și 3D.

În cadrul artei murale, regăsim tehnici artistice ale spațiului plastic bidimensional și tridimensional, viziuni decorative și plastice, forme artistice comune și particularități precum fresca, tempera și acrilicul pe zid, acestea utilizându-se prin intermediul tehnicilor murale de pictură bidimensională.

Tehnicile vitraliului, mozaicului sau a sgraffito pot fi considerate tehnicile artistice tridimensionale. Aceste arte apar ca rezultatul unui proces de interferențe și interacțiunea dintre anumite forme de artă și conceptul mural.

De o deosebită importanță va rămâne impactul pe care muralurile îl vor vor avea asupra generaților ce vor veni. Aceste ziduri impresionante au reușit să transforme semnificația de artă modernă și au devenit pentru creatorii ce realizează astfel de imagini vii pe pereți un portofoliu definitoriu pentru cariera de artist. Acestea reprezintă totodată o revitalizare a mediului urban anost, ce devine o oază pentru creativitatea artiștilor stradali și nu numai.

Prin crearea de muraluri, arta stradală și urbană devin vizibile și accesibile oricui. Ca o mare pânză pe care artistul pictează, mediul imobil pe care se aplică muralul este de cele mai multe ori zidul. Și cum zidurile urbane constituie frecvent cartiere, arta se naște în stradă și dă o voce unui cartier.

Pentru că, până la urmă, aceasta este reprezentarea artei picturale a muralurilor: un glas ce reprezintă o declarație nespusă; un vis cu o formă ce poate fi orice vrei și care te duce cu gândul la orice îți dorești. Așadar, prin pictura murală se creează puncte de interacțiune ori poate o punte între lumea interioară a artistului creator și publicul pentru care arta a luat ființă.

Aceste muraluri privite ca artă stradală devin, odată cu trecerea timpului, elemente naturale. Ele vor fi integrate, în accepțiunea generațiilor ce ne prind ușor din urmă, precum elemente naturale perfecte, primite în sânul comunităților, create pe scena urbană.