1. Cine e Fragmenta?

Fragmenta este o tânără artistă pe nume Maria Hreniuc. Ea s-a născut și a crescut în Iași, unde a studiat, iar în prezent lucrează. Este recunoscută pentru stilul ei care îmbină culori intense cu forme puternice și mesaje intuitive, ea face parte dintr-un grup restrâns de artiști murali recunoscuți atât pentru lucrările lor din spațiul public ieșean, cât și pentru colaborările cu instituții, comunități și start-up-uri locale.

2. Ce dorește să transmită Fragmenta prin lucrările sale?

Lucrările ei, fie că e vorba de picturi pe pereți publici, pânze, obiecte 3D sau intervenții pe sticlă, reinterpretează realitatea, oferindu-i privitorului o nouă perspectivă asupra unor elemente familiare, adesea trecute cu vederea. Cel mai adesea intervențiile murale sunt semnate pseudonimul Fragmenta, care face referire la procesul de creație în care produsul final este rezultatul multiplelor fragmente care inspiră și alcătuiesc întregul: stări, oameni, momente, experiențe.

3. Care a fost parcursul Fragmentei până în prezent ca formare și ca artist?

Maria este absolventă a Universității de Arte „George Enescu” din Iași. Și-a obținut licența în Artă Murală în 2019, unde a urmat cursuri avansate de pictură murală, sculptură, mozaic, amenajarea spațiului public și artă ambientală, și activează ca Fragmenta din același an, deși practică arta murală din perioada liceului. Încă de atunci urmărește să îmbine extreme nu doar prin arta ei, ci și prin locurile unde o plasează, primele ei lucrări putând fi găsite în aula Academiei Române Filiala Iași, dar și pe numeroase fațade din Iași sub forma de street art. Munca ei este recunoscută pentru îmbinarea picturii clasice cu arta stradală și a ajutat în ridicarea standardelor nou-născutei scene de artă murală ieșeană. Între timp a obținut și un masterat în același domeniu, participând în numeroase proiecte Erasmus și Erasmus+, în cadrul cărora a avut ocazia să cunoască și să învețe din arta murală occidentală.

4. De unde a pornit visul de a picta muraluri?

„Visul de a picta murale vine încă din copilărie. Am fost uluită de contrastul dintre oceanul gri de beton și asfalt și teii înfloriți. După câțiva ani în care am explorat orașul în sus și-n jos și am ajuns să vreau să înlocuiesc acel gri etern cu culori pline de viață, să inspir curaj și vitalitate. Cu timpul am învățat să le dau forme noi, mereu căutând să traduc bucuria, fericirea și perseverența spre mai bine în ele. Asta îmi propun și asta fac.”